Metode şi tehnici de stimulare a creativităţii

            În sens larg, creativitatea este un concept care se referă la potenţialul de care dispune o persoană pentru a desfăşura o activitate creatoare.

Activitatea creatoare este una dintre formele fundamentale ale activităţii omului (alte forme fiind jocul, învăţarea, munca şi comunicarea). Se deosebeşte de celelalte forme de activitate umană prin caracteristicile produselor în care se concretizează şi prin procesualitatea psihică ce îi este caracteristică.

Produsele activităţii creatoare întrunesc o serie de atribute specifice: noutate, originalitate, ingeniozitate, utilitate şi valoare socială.

Din punctul de vedere al structurilor psihologice implicate, creativitatea este o dimensiune integrală a personalităţii subiectului creativ: presupune imaginaţie, dar nu se reduce la procesele imaginative; implică inteligenţă, dar nu orice persoană inteligentă este şi creatoare; presupune motivaţie şi voinţă, dar nu poate fi explicată doar prin aceste aspecte etc.

Ca proces, creativitatea este legată de rezolvarea de probleme, însă persoana creatoare este cea care descoperă noi probleme, pentru care nu există o strategie rezolutivă anterioară, căci problema nu poate fi încadrată într-o clasă cunoscută de probleme.

            Pentru a forma creativitatea sunt valoroase metode ca:
            · revizuirea ipotezelor;
            · verificarea preciziei definiţiilor pe situatii (cazuri) concrete;
            · se repetă cercetările pentru verificarea domeniilor;
            · dezordine experimentală - faci experienţe să vezi ce iese (Cl. Bernard);
            · clasificare după mai multe criterii simultan;
            · variaţii concomitente;
            · a se identifica şi aprecia creativitatea la colegi;
            · a se cunoaste biografiile personalităţilor de mare valoare în creaţia ştiinţifică, artistică, tehnică.

Dezvoltarea potenţialului creativ uman presupune, în primul rînd, o optimă interacţiune educativă a tuturor factorilor de educaţie care interacţionează într-o societate, şcoala nefiind singurul factor de influenţă. Sunt necesar acţiuni concertate în trei planuri distincte:

1.                  social;

2.                  individual- psihologic;

3.                  calitatea vieţii.

În plan social, de o deosebită importanţă pentru descătuşarea energiilor creatoare umane sunt preocupările de a asigura:

a.                  largă participare democratică şi creativă la procesele decizionale care privesc viaţa oamenilor;

b.                  aprecierea socială a muncii creative şi a persoanelor creative de către societate;

c.                  crearea unor posibilităţi reale cetăţeanului de a-şi petrece timpul liber prin desfăşurarea unor activităţi creative, după preferinţă s.a.

În plan individual psihologic, prezintă importanţă:

a.                  crearea unui sistem eficient de instruire şi educaţie permanentă;

b.                  ridicarea calităţii educaţiei şi învăţămîntului;

c.                  preocupări sistematice de calificare a oamenilor;

d.                 educaţia pentru creativitate s.a.

În ceea ce priveşte calitatea vieţii se impune crearea unor condiţii favorabile unui regim de muncă igienic, de natură să susţină fizic efortul creator.

În contextul tuturor acestor condiţii social-educative ale creativităţii, şcoala urmează să realizeze finalităţi educative specifice, de care este direct responsabilă. Ei îi revine responsabilitatea de a acţiona pentru stimularea potenţialului creativ al elevilor în următoarele direcţii:

·         identificarea potenţialului creativ al elevilor;

·         crearea premiselor gnoseologice ale activităţii creatoare, libere şi conştiente a omului (o concepţie despre lume care să dea sens şi să orienteze activitatea creativă);

·         dezvoltarea posibilităţilor individuale de comunicare, care să înlesnească punerea rezultatelor creaţiei la dispoziţia societătii;

·         dinamizarea potenţialului creativ individual, în sensul valorificării adecvate a talentelor şi a cultivării unor atitudini creative în special a acelor care constituie principalii factori vectoriali ai creativităţii;

·         asigurarea suportului etic al comportamentului creator.

Cîtă vreme creaţia era socotită un privilegiu dobîndit ereditar de o minoritate, şcoala nu s-a ocupat în mod special de acest aspect, deşi, e drept, s-au creat ici colo clase speciale pentru supradotaţi. De cînd se arată că automatele dirijate de calculatoare înfăptuiesc toate muncile monotone, stereotipe şi deci omului îi revin mai mult sarcini de perfecţionare, de înnoire, cultivarea gîndirii inovatoare a devenit o sarcină importantă a şcolilor de masă. Pe lîngă efortul tradiţional de educare a gîndirii critice, stimularea fanteziei apare şi ea ca un obiectiv major. Aceasta implică schimbări importante, atît în mentalitatea profesorilor, cît şi în ce priveşte metodele de educare şi instruire.

În primul rînd, trebuie schimbat climatul, pentru a elimina blocajele culturale şi emotive, puternice în şcoala din trecut. Se cer relaţii distinse, democratice, între elevi şi profesori, ceea ce nu înseamnă a coborî statutul social al celor din urmă. Apoi, modul de predare trebuie să solicite participarea, iniţiativa elevilor, e vorba de acele metode active, din păcate prea puţin utilizate în şcoala romînească. În fine, fantezia trebuie şi ea apreciată corespunzător, alături de temeinicia cunoştintelor, de raţionamentul riguros şi spiritul critic.

În cele ce urmează, vă prezint cîteva metode de dezvoltare a creativităţii  care se pot folosi în cadrul orelor: brainstorming, metoda mozaicului, metoda cubului, tehnica sinectică.

Brainstorming

            Tehnica Brainstorming – „furtuna de idei" sau efervescenta creierului. Se provoaca un curs liber şi necritic de asociaţii de idei, fără a se face nici o evaluare a produsului. (Alex. Oaborn)

Brainstormingul este o metodă care ajută la crearea unor idei şi concepte creative şi inovatoare. Pentru un brainstorming eficient, inhibiţiile şi criticile suspendate vor fi puse de-o parte. Astfel exprimarea va deveni liberă şi participanţii la un proces de brainstorming îşi vor spune ideile şi părerile fără teama de a fi respinşi sau criticaţi. Un brainstorming durează în jur de o jumătate de oră şi participă în medie 10 elevi sau grupuri de minim 10 elevi. Se expune un concept, o idee sau o problemă şi fiecare îşi spune părerea despre cele expuse şi absolut tot ceea ce le trece prin minte, inclusiv idei comice sau inaplicabile. O variantă a brainstormingului este brainwritingul.

O sesiune de brainstorming bine dirijată dă fiecăruia ocazia de a participa la dezbateri şi se poate dovedi o acţiune foarte constructivă.

Etapele unui brainstorming eficient sunt următoarele: deschiderea sesiunii de brainstorming, o perioadă de acomodare de 5-10 minute, partea creativă a brainstormingului, prelucrarea ideilor şi stabilirea unui acord.

În deschiderea sesiunii de brainstorming se prezintă scopul acesteia şi se discută tehnicile şi regulile de bază care vor fi utilizate.

Perioada de acomodare durează 5-10 minute şi are ca obiectiv introducerea grupului în atmosfera brainstormingului. Este o mini-sesiune de brainstorming unde participanţii sunt stimulaţi să discute idei generale pentru a putea trece la un nivel superior.

Partea creativă a brainstormingului are o durată de 25-30 de minute. Este recomandabil ca în timpul derulării acestei etape, coordonatorul (profesorul) să amintească timpul care a trecut şi cît timp a mai rămas. Să “preseze” participanţii şi în finalul părţii creative să mai acorde cîte 3-4 minute în plus. În acest interval de timp grupul participant trebuie să fie stimulaţi să-şi spună părerile fără ocolişuri.

Metoda mozaicului

Avatajele metodei:

·                    Este urmărită capacitatea de sinteză, de analiză şi argumentare;

·                    Dezvoltă capacităţile de comunicare şi de exprimare a propriilor idei;

·                     Asigură implicarea şi participarea tuturor elevilor la lecţie;

·                    Dezvoltă abilităţi de cooperare în cadrul grupului de elevi;

·                    Dezvoltă interesul pentru învăţare.

            Metoda cubului
           Metoda cubului presupune explorarea unui subiect, a unei situaţii din mai multe perspective, permiţînd abordarea complexă şi integratoare a unei teme. Sunt recomandate următoarele etape:
· Realizarea unui cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează;
· Anunţarea subiectului pus în discuţie;
· Împărţirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinînd tema din perspectiva cerinţei de pe una din feţele cubului. Există mai multe modalităţi de stabilire a celor şase grupuri; Modul de distribuire a perspectivei este decis de profesor, în funcţie de timpul pe care îl are la dispoziţie, decît de bine cunoaşte colectivul de elevi. Distribuirea perspectivelor se poate face aleator; fiecare grupa rostogoleşte cubul şi primeşte casarcină de lucru perspectiva care pică cu faţa în sus. Chiar profesorul poate atribui fiecărui grup o perspectivă.
· Redactarea finală şi împărtăşirea ei celorlalte grupe;
· Afişarea formei finale pe tablă sau pe pereţii clasei.

           Sinectica
       Sinectica reprezintă strîngerea laolaltă a unor elemente diverse. Se produc astfel idei şi asociaţii noi. Metoda foloseşte două operaţii de bază:
1. să faci ca un lucru ciudat să-ţi pară familiar;
2. să faci ca obişnuitul să devină ciudat.
        Prima operație, care este analitică, înţelegi problema, iar în cea de-a doua are loc o orientare complet nouă folosind analogia personală. Analogia personală constă în a imagina propriile noastre sentimente. Este considerată ca importantă capacitatea minţii de a se juca, de a încuraja fantezia. Se recomandă să nu se emite judecăţi pripite criticîndu-se legăturile nerelevante.(W.J.J.Gordon,Synectics)
Lista procedeelor creative este foarte bună pentru domeniul tehnic și s-a delimitat chiar o sferă a creativităţii. (V. Belans)

 

        Consider că, în învăţămînt, o condiţie de bază a succesului şcolar o reprezintă creativitatea, aceasta fiind întîlnită atît în activităţile de predare cît şi în cele de evaluare. Avînd în vedere faptul că predarea centrată pe elev se află în directă relaţionare cu creativitatea şi reprezintă o prioritate absolută pentru înfăptuirea reformei şcolare avînd ca scop formarea continuă a cadrelor didactice în demersul de implementare a unui învăţămînt modern şi eficient, iar ca obiective:
· promovarea unor metode moderne în procesul de învăţămînt centrate pe elev şi motivarea lor pentru actul de învăţare;
· argumentarea eficienţei metodelor tradiţionale prin adaptarea lor la cerinţele educaţiei europene;
· promovarea strategiilor privind asigurarea educaţiei de calitate în şcoala romînească;
· conştientizarea importanţei tuturor disciplinelor de învăţămînt în dezvoltarea personalităţii elevilor.