Competenţe informatice

         Competenţele informatice implică utilizarea critică şi sigură a tehnologiilor societăţii informaţionale în timpul orelor de program, în timpul liber şi pentru a comunica. Acestea sunt fixate prin competenţe de baza în TIC : folosirea computerului pentru recuperare, evaluare, stocare, producere, prezentare şi schimb de informaţii, comunicare şi participare la reţele de colaborare prin intermediul internetului. 

         Competenţele informatice cer o întelegere şi cunoştinte complete despre natura, rolul şi oportunităţile tehnologiei societăţii informaţionale în contexte de zi cu zi: în viata socială şi personală, ca şi la locul de muncă. Aceasta include aplicaţii principale pe computer cum ar fi editor computerizat, planşe cu grile, baze de date, stocarea şi managementul informaţiei, precum şi o înţelegere a oportunităţilor şi a riscurilor potenţiale ale Internetului şi ale comunicării prin mijloace electronice (e-mail, instrumente de reţele) necesare la locul de muncă, în timpul liber, la schimbul de informaţii şi reţele de colaborare, învaţare şi cercetare. Indivizii trebuie, de asemenea, să înţeleagă faptul că tehnologia societăţii informaţionale poate să sprijine creativitatea şi inovaţia şi să fie atenţi la problematica referitoare la validitatea şi credibilitatea informaţiei disponibile şi a principiilor legale şi etice implicate în folosirea interactivă a tehnologiei societăţii informaţionale.
         Deprinderile cerute includ capacitatea de a căuta, colecta şi prelucra informaţii şi de a le folosi în mod sistematic şi critic, apreciind relevanţa, distingînd între lumea reala şi cea virtuală, recunoscînd în acelaşi timp legătura dintre ele. Indivizii trebuie să aiba deprinderi de a utiliza instrumente pentru a produce, prezenta şi înţelege informaţii complexe, precum şi capacitatea de a accesa, de a căuta şi de a folosi servicii prin Internet. Indivizii trebuie sa fie capabili să folosească tehnologia societăţii informaţionale pentru a sprijini gîndirea critică, creativitatea şi inovaţia.
          Folosirea tehnologiei societăţii informaţionale cere o atitudine critică şi de reflectare prin informaţii disponibile şi o folosire responsabilă a mijloacelor media interactive. Aceasta competentă va fi susţinută de interesul în angajarea în comunităţi şi reţele pentru scopuri culturale, sociale şi/sau profesionale
        Un nou şi revoluţionar mod de a pune în practică cunoştiinţele elevilor cuprinse în diferite materii de studiu. Produsele informaţionale multimedia din “BIBLIOTECA DIDACTICĂ” sunt furnizate de companii cunoscute în domeniul programelor educaţionale pe suport electronic: SOFTWIN, ISA, VAROX şi prezintă cîteva caracteristici care le diferenţiază:

 ·interactive;
· interesante;
· moderne;
· intuitive.
         Folosirea de materiale didactice complexe: cărţi, programe interactive, hărţi, diagrame, desene, planşe, mulaje, proiecţii sau realitatea înconjurătoare atrag interesul tinerilor pentru a descoperi cît mai mult despre o anumită materie.
         Dintre acestea, programele / softurile educaţionale şi interactive pe suport electronic sunt cele mai complexe materiale didactice care pot prezenta foarte aproape de realitate diferite fenomene, procese, evoluţii, modificări sau tehnici din întregul domeniu al artei, stiintei şi cunoasterii.
        Cîteva din avantajele acestor aplicaţii informatice sunt următoarele:
1. transpunerea în timp scurt a unor procese de durată;
2. proiecţia tridimensională a oricărui lucru, fenomen;
3. interactivitatea cu cel/cei din spatele monitorului: prezenta explicaţiilor, a întrebărilor;

4. modul dinamic de prezentare;
5. stimularea concomitentă a receptorilor acustici şi vizuali.         

  Informația receptionată în același timp prin văz, auz şi pipăit se stochează într-un procent de 60-80 %, deci procesul învăţării se desfasoară mai uşor. 

Literatura de specialitate  pune în evidenţă contrastul dintre „învăţarea tradiţională” şi

„învăţarea centrată pe elev”.

„Învăţarea tradiţională” presupune:

·                    instruirea centrată pe profesor;

·                    predare de informaţii;

·                    factuală, bazată pe cunoştinţe;

·                    predare bazată pe disciplinele tradiţionale;

·                    accentul pe învăţare în vederea amintirii cunoştinţelor studiate;

·                    evaluarea în mare parte prin examene tradiţionale;

·                    învăţare pasivă;

·                    răspuns ca reacţie;

·                    stimularea unui singur simţ;

·                    un singur mijloc media;

·                    munca individuală.

„Învăţarea centrată pe elev” presupune:

·                    instruirea centrată pe elev;

·                    schimb de informaţii;

·                    gîndirea critică, luare de decizii bine informate;

·                    elevii pun întrebări şi rezolvă probleme;

·                    aranjamente flexibile, schimbătoare, legate de sala de clasă;

·                    accentul pe înţelegere/aplicare;

·                    diversitate de evaluare;

·                    învăţare activă, exploratoare, bazată pe cercetare;

·                    acţiune interactivă, planificată;

·                    stimulare multi-senzorială;

·                    multimedia;

·                    muncă în colaborare.

Schimbarea de la „învăţarea tradiţională” la cea „centrată pe elev” se face treptat. Experienţa didactică arată că profesorul trebuie să fie focalizat pe „experienţa şi interesele elevilor”, indiferent de disciplina studiată. Elevii nu vor memora informaţiile, vor înţelege şi vor aplica aceste noţiuni fiind considereaţi „co-creatori” în procesul de predare-învăţare-evaluare (McCombs and Whistler 1997).

Elevul nu primeşte informaţia ştiinţifică ci o procesează prin activităţi didactice create de profesor. Elevul este implicat în rezolvarea, aplicarea prin eforturi proprii. Atributul “învăţării centrate pe student” este “succesul” echipei profesor-elev.

Care este rolul profesorului în învăţarea centrată pe elev?

Profesorul conduce procesul de predare-învăţare-evaluare, proiectează lecţia, ajutînd elevul să folosească capacitatea sa de a „privi cum să înveţe”. Procesul de predare-învăţare trebuie să se realizeze în echipa Profesor-Elev, trebuie să fie activ şi fiecare activitate didactică să fie autentică, specifică, orientată către o aplicaţie care îl va atrage pe elev.

Învăţarea centrată pe elev  în studiul ştiinţelor (fizică, chimie) a pus  în evidenţă dezvoltarea de către profesori a „proiectelor didactice”  în funcţie de tipul lecţiei. Strategia didactică constă în dezvoltarea subiectului într-o manieră logică elevul fiind „direcţionat” prin conversaţia euristică de către profesor. Întrebările sunt adresate întregii clase, iar elevii organizaţi în grupe valorice sau individual caută răspunsul (acesta este drumul spre învăţare şi aplicare în cadrul „lecţiei centrate pe elev”).

Didactica modernă situează elevul în centrul activităţii didactice, care este proiectată de profesor, aplicată şi analizată de acesta.

Autoevaluarea proprie va determina ca profesorul să-şi aleagă cel mai bine demersul viitor, ţinînd cont de condiţiile specifice fiecărui colectiv de elevi, fiecărei grupe de elevi.

Proiectarea didactică modernă va stimula echipa profesor-elevi în rezolvarea sarcinilor de lucru în mod creativ, obţinîndu-se eficienţă maximă. Astfel, în proiectarea şi desfăşurarea lecţiilor, se poate observa: rigurozitatea ştiinţifică, explicarea tuturor fenomenelor fizice şi chimice cu care elevul vine în contact direct sau virtual în funcţie de locul în care se desfăşoară lecţia. Precizia cu care profesorul realizează: stabilirea obiectivelor operaţionale ale lecţiei, proiectarea activităţilor didactice (elevi–profesor), realizarea feed-backului va influenţa existenţa “succesului” sau „insuccesului” profesorului la lecţie.

Pentru a obţine un rezultat eficient şi pentru a avea un drum către succes într-o lecţie centrată pe elev, profesorul va urma un drum de zece paşi prin care :

·                    va dezvolta întotdeauna la elevi posibilitatea de a lucra in echipă;

·                    va încuraja elevii săi să pună întrebări;

·                    va încuraja elevii să aibă momente de reflecţie asupra momentelor didactice din lecţie ;

·                    va studia întotdeauna grupul ţintă, clasa, echipa de elevi ;

·                    va proiecta foarte bine evaluarea formativă/sumivă ;

·                    va cere întotdeauna elevilor săi feed-back;

·                    va studia cu atenţie atitudinea elevilor săi.

În felul respectiv se vor folosi modalităţi concrete de a moderniza procesul de predare-învăţare-evaluare prin utilizarea noilor tehnologii informatice ca mijloace de invăţămînt.

Rolul profesorului, din această perspectivă se modifică în sensul:

·                    Pedagog;

·                    Proiectant, tutore, manager, moderator;

·                    Meditator;

·                    Partener;

·                    Animator;

·                    Actor;

·                    Strateg, gînditor;

·                    Reflexiv;

·                    Coevaluator.

Strategia aleasă pentru formarea echipelor de realizare de produse multimedia este asigurarea cunoştinţelor IT şi a cunoştinţelor ştiinţifice necesare realizării produselor IT.

Gîndirea integrativă se formează numai prin  învăţarea integrativă. Pentru că gîndirea elevului trebuie să devină divergentă  (să analizeze informaţiile  ştiinţifice structurate, să compare sistemele, să abstractizeze raporturile izvorîte din compararea sistemelor), profesorul trebuie să utilizeze strategii euristice specifice prin care elevul:

·               să rezolve problem noi;

·               să transfere cunoştinţe intra şi extrasistemic.

Profesorul trebuie să aibă un stil cognitiv, deschis pentru a  dezvolta flexibilitatea, originalitatea la elevi, dar să realizeze şi o învăţare anticipativă, inovatoare, creativă.

Profesorul are un rol hotărîtor în crearea lecţiei, aceasta avînd un caracter creator în funcţie de clasă, de tipul lecţiei, produs de profesor, dar cu efecte benefice asupra elevului.

Tot el stabileşte interconexiunile dintre diferitele noţiuni ştiinţifice: tipul materialului, metode şi tehnici de predare, utilizarea diferitor softuri educaţionale, care îl vor ajuta pe elev să însuşească mai eficient materialul predat.

Ca rezultat lecţia interactivă realizată cu ajutorul instrumentelor didactice IT determină:

·                    elevul să reuşească o concentrare maximă (80% din timpul lecţiei);

·                    elevul se integrează în munca în echipă în proporţie de 75%;

·                    peste 50% din conţinuturile ştiinţifice sunt însuşite în lecţiile interactive;

·                    45% dintre elevi apreciază evaluarea continuă şi semnificaţia ei.