суббота, 16 июня 2012 г.

Noţiune de creativitate

           Termenul de creativitate acoperă multe noţiuni înrudite. Există creativitate artistică (crearea unei cărti, a unei picturi, a unei creaţii de tablouri sau a unei lucrări muzicale originale), creativitatea descoperirii ( a unui nou produs) şi creativitatea umorului (deoarece implică faptul că lumea este privită diferit, şi acesta este un lucru esenţial pentru creativitate).
Creativitatea a fost întrodusă în vocabularul psihologic de către psihologul american Gordon Allport în anul 1937 înlocuind astfel vechii termeni precum spirit inovator sau talent. În urma studierii creativităţii de-a lungul zecilor de ani s-au formulat cîteva definiţii care încearcă să reprezinte cît  mai exact termenul de creativitate.  Creativitatea este capacitatea de a modela experienţa în forme noi şi diferite, capacitatea de a  percepe mediul în mod  plastic şi de  a comunica altora experienţa unică rezultată´ (LA. Taylor, 1959) .       
Creativitatea reprezintă interacţiunea optimă, generatoare de nou, dintre atitudini şi aptitudini (P. Popescu-Neveanu, 1978).
Creativitatea este capacitatea de a imagina răspunsuri la probleme, de a elabora soluţii inedite şi originale (E. Limbos, 1988). Multă vreme s-a crezut că creativitatea este tipică oamenilor de geniu, al unei minorităţi astfel ca studiul s-a îndreptat exclusiv asupra acestor oameni. În urma unui studiu realizat în Marea Britanie majoritatea profesorilor erau de părere că creativitatea este un har pe care nu toată lumea îl dobîndeşte, părerile lor fiind total opuse faţă de cele de pe continentul nord american unde se susţinea că fenomenul creativităţii putea fi dezvoltat la majoritatea indivizilor. J.P. Guilford susţinea acest fenomen ca fiind o trăsătură general umană şi că fiecare are un anumit nivel de creativitate. Creativitatea se poate referi şi la găsirea de soluţii, idei care au fost duse la capăt prin metode obişnuite dar pe o cale independentă susţinea Alexandru Rosea. Un bun exemplu ar fi acela al copilului care rezolvă o problemă într-un mod diferit decît i-a fost explicat sau arătat chiar dacă nu reprezintă o noutate în ştiinţă. Fiind studiată intens de-a lungul anilor, creativitatea a devenit o ramură bine definită astfel creîndu-se modalităţi şi teorii care ajută la înţelegerea amănunţită a acestui segment din psihologie. Deoarece psihologia are un rol foarte important în sistemul educaţional actual, s-a studiat comportamentul elevilor şi s-a încercat găsirea unei metode cît mai potrivite pentru buna desfasurare a sistemului de învăţare şi a integrării cît mai perfecte a copilului în societate. Un rol foarte important în educarea unui copil îl are stimularea creativităţii care reprezintă o unealtă importantă în informarea şi pregătirea lui. Factorii sociali intervin ca susţinători sau inhibitori ai creativităţii. Familia şi şcoala au un impact semnificativ asupra motivaţiei copilului şi părinţilor şi cadrelor didactice le este mult mai uşor să formeze mediul în care trăieşte un copil decît să-i schimbe personalitatea sau să mărească resursele de talent. Părinţii care stimulează independenţa copiilor şi încurajează copiii în exprimarea opiniilor proprii au copii mai creativi decît cei care nu sunt stimulaţi pozitiv de către părinţi.
           În orice act de creativitate sunt contopite cele 3 tipuri de activitate descrise mai sus. Pentru ca un lucru să fie cu adevărat inovator, trebuie să apară şi elemente de creativitate artistică. Creativitatea oamenilor este adesea mai uşor de împiedicat decît de dezvoltat.
          La copii, imaginea despre lume este foarte creativă, nesigură. Datorită largii sale utilizări, termenul a fost asociat cu comportamentul creativ şi cu procesele mintale care se distribuie pe un continuu cognitiv emoţional , complicat pe diferitele opinii asupra sursei sale energetice.
           Clasificările teoretice se referă la creativitate ca la un fenomen cognitiv, raţional şi semantic, personal şi ambiental relativ cu practicile din copilărie; ca la un alt nivel al sănătăţii mintale; ca freudist; ca definitoriu; ca dispoziţional.
       Consider creativitatea ca pe un fenomen complex, unitar şi dinamic, care angajează întreaga personalitate umană, implicînd structura bio-socială şi culturală a personalităţii (recunoscută ca potenţial creativ) şi anumiţi factori externi, pentru a realiza cea mai înaltă formă de manifestare a comportamentului uman (creativitate manifestată, manifestă), finalizată prin producerea noului cu valoare socială, fie el concret sau abstract.
   Creativitatea individului adult desemnează exclusiv potenţialul creativ, factorii de personalitate eminamente ereditări care pot asigura succesul într-un act creativ, dar care există într-o formă neactivată, latentă, virtuală, neafirmată şi neevidentă. Se înţelege prin creativitate şi ”facultatea de a crea”, definiţie destul de omogenă: pe de o parte, este clară componenta dinamică, activă a conceptului, ceea ce psihologii numesc creativitatea manifestată sau actualizată, potenţialul valorificat - individul a produs ceva original şi validat social.

 Creativitatea manifestată este rezultatul utilizării potenţialului creativ, ea exprimîndu-se prin opera produsul creaţiei: idee, obiect etc. Acesta este primul criteriu de selectare a persoanelor creative, cel mai relevant dar nu discriminativ în comparaţie cu ceilalţi.
 Dintr-un alt punct de vedere creativitatea se consideră ca fiind produsul unui impuls sau manifestarea unei orientări înnăscute a organismului. Creativitatea înlocuieşte vechii termeni, spirit inovator, inventivitate, talent. Noutatea, originalitatea, ingeniozitatea şi valoarea teoretică sau practică reprezintă trăsături esenţiale ale activităţii creatoare.
          Lipsa de consens în abordarea cretivităţii a fost considerată prioritatea oamenilor de geniu, al unei minorităţi, drept un har ce nu-i este dat fiecaruia. J.P. Guilford a susţinut că fenomenul creativităţii reprezintă o trăsătură general umana şi că toţi oamenii pot fi distribuiţi la niveluri diferite pe o scara continuă a creativităţii.
          Al.Rosca, filosof, preciza că, în sens larg, creativitatea se referă şi la găsirea de soluţii, idei, probleme, metode care nu sunt noi pentru societate dar la care s-a ajuns pe o cale independentă. Putem considera că există o creativitate cotidiană, obişnuită, manifestată ori de cîte ori oamenii rezolvă o situaţie.
         I.A.Taylor distinge cinci niveluri ale creativităţii:
          1. creativitate expresivă, forma fundamentală a creativităţii, care nu este condiţionată de nici o aptitudine şi e cel mai uşor de surprins în desenele copiilor, caracteristicile principale ale acestui nivel al creativităţii sunt spontanietatea şi libertatea de exprimare;
          2. creativitatea productivă - nivelul specific tehnicienilor, pentru că presupune însuşirea unor deprinderi care permit îmbunătăţirea modalităţilor de exprimare ale creaţiei;
          3. creativitatea inventivă - cea care se valorifică prin invenţii şi descoperiri şi care pune în evidenţă capacitatea de a sesiza relaţii noi şi neobişnuite, căi noi de interpretare a unor realităţi cunoscute;
          4. creativitatea inovativă - presupune înţelegerea profundă a principiilor fundamentale ale unui domeniu (artă, ştiintă) şi apoi modificarea decisivă a abordării unui anumit fenomen (inovaţii care reprezintă aporturi semnificative şi fundamentale într-un domeniu);
          5. creativitatea emergentă - nivelul suprem al creativităţii, la care ajung foarte puţini indivizi şi presupune descoperirea unui principiu, a unei idei care să revoluţioneze un întreg domeniu al cunoaşterii.
          Tehnicile sunt mecanisme care au fost elaborate pentru a putea să ne exploatăm creativitatea. Leonardo da Vinci a folosit o tehnică bine documentată pentru a obţine idei noi (făcea nişte mîzgîleli pe o hîrtie, cu ochii închişi, şi apoi le transforma într-o imagine din care se inspira).
          Dar cele mai multe dintre tehnicile care se folosesc în prezent în domeniul creativităţii au apărut în sec. XX , rolul lor fiind să ne elibereze gîndirea şi să favorizeze formarea de idei noi.
          Termenul „creativitate” a fost întrodus în psihologie de G.W. Allport pentru a desemna o formaţiune de personalitate. În opinia lui, creativitatea nu poate fi limitată doar la unele dintre categoriile de manifestare a personalităţii, respectiv la aptitudini (inteligenţă), atitudini sau trăsături temperamentale.
           Abordări mai mult sau mai puţin directe ale creativităţii s-au realizat şi înainte de 1950, noţiunea fiind consemnată sub alte denumiri: inspiraţie, talent, supradotare, geniu, imaginaţie sau fantezie creatoare. Imaginaţia este facultatea mintală care elaborează o infinitate de asociaţii noi prin compunere şi descompunere a ideilor, prin combinare şi recombinare a lor, creînd în final obiecte care nu au existat.

Комментариев нет:

Отправить комментарий